Bine ai venit pe blogul meu, un blog dulce, blogul web site-ului Retete Dulci, un site cu retete de prajituri de toate felurile, retete culinare dulci, sfaturi si idei, forum, etc.
RSS

Cookies cu ciocolata si picaturi de ciocolata


Acum vreo doua zile m-am bagat in bucatarie sa pregatesc niste fursecuri. M-am decis la niste cookies cu ciocolata (cookies = celebrele fursecuri cu picaturi de ciocolata).

Au iesit foarte bune la gust, numai ca, ca de obicei cred, nu am pus destula faina (eu am pus numai vreo 100 g), si am asezat gramajoarele in tava mult prea aproape unele de altele (recunosc, m-am grabit putin), iar ca si rezultat, s-au aplatizat la copt si s-au lipit unele de altele.

Iata reteta:

Cookies cu ciocolata si picaturi de ciocolata

Ai nevoie de: 150 g ciocolata, 50 g unt moale, 100 g zahar, 1 ou, 1/2 lingurita esenta vanilie, 150 g faina, 1/2 lingurita praf de copt, un praf de sare, 150 g picaturi de ciocolata + 4 patratele de ciocolata cu alune taiata cubulete mici.

Cum procedezi:
1. Incingem cuptorul la 180 grade Celsius.
2. Punem 150 g ciocolata la topit pe baie de aburi impreuna cu 2 linguri ulei.


3. Dupa ce s-a topit ciocolata, dam deoparte vasul si incorporam untul, apoi zaharul. Adaugam apoi oul si esenta de vanilie.
4. Intr-un alt bol amestecam faina cu praful de copt si un praf de sare. O incorporam apoi in compozitia de ciocolata.
5. La urma, adaugam picaturile de ciocolata si cubuletele de ciocolata cu alune.


6. Punem gramajoare de aluat intr-o tava pudrata cu faina (tava nu trebuie unsa!)


7. Coacem fursecurile pentru 13-15 minute. Se lasa sa se raceasca 2 minute in tava, apoi se scot si se lasa sa se racaesca complet.


Va sfatuiesc sa incercati si voi aceasta reteta simpla. Fursecurile sunt foarte delicioase. Se pastreaza in cutii etanse (de exemplu in cutiile metalice de prajituri).

Puteti sa va jucati cu aceasta reteta. In loc de picaturi de ciocolata puteti pune alune maruntite, nuci maruntite, caramele taiate cubulete mici, etc.

Pentru alte idei dulci, va invit pe Retete Dulci!

1 comentarii:

kati spunea...

de unde ai cumparat picaturile de ciocolata?

Trimiteți un comentariu